Recviem pentru țăranul român Întoarcerea pământului acasă în varianta scriptică a fost pusă în sarcina prefecturilor. Faimoasele și mult disputatele titluri de proprietate, contestate adesea vehement în instanță, le semna Prefectul. Acțiunea s-a extins pe mulți ani, nefinalizată nici până azi. Decolectivizarea s-a vădit mult mai mai laborioasă și mai dificilă decât împreunarea forțată a

Virusați, și politicienii se „carantinează”…  Nu întâmplător, nemuritorul și mereu actualul Shakespeare compara lumea cu teatrul: „Lumea întreagă e un teatru și toți suntem actori”. Sigur, nu toți actori de prim-plan, dar Teatrul are nevoie și de purtători de tavă. Sau de „Corona virus” , ca să actualizăm, să ipostaziem în teritoriul tragediei. O scenă

Brâncușiană și nu prea  Doamne , greu se mai mișcă lucrurile în această țărișoară binecuvântată de Cel de Sus, dinsus Dealul Cotroceniului sau Cotrocenilor! Ne-a luat un cincinal din viață până să pășim, pas cu pas, într-o Românie Educată, sau Reeducată, prefigurând o Românie Normală. Că, deocamdată, prin deducție logică, am fi anornali. Sau nu?

 Xenofobie fără frontiere: „Ținutul Srilankez” Supramediatizată și manipulată, recenta zaveră de la Ditrău a încins divaisurile și a gomflat spațiile mediatice. Toți și-au dat cu părerea, cunoscători ai situației concrete sau atoateștiutori pe post de părerologi, care, vorba lui Caragiale, „știu totul despre nimic”. Multe s-au afirmat, puține s-au spus. În definitiv, nimic nou sub

 Rostiri și rosturi  „Rod în grâu și rost în oameni!” îndeamnă una dintre cele mai frumoase și  cinstite urări din nordul românesc de țară, Maramureșul istoric. O intersectare a pământului, din care venim și în care ne vom întoarce negreșit, cu omul, locuitorul lui vremelnic. În mod normal, cele două entități intră într-o ecuație biunivocă,

Bătrânețe, haine…second În pofida răcirii evidente a vremii, chiar dacă „iarna drăguță” e departe de a deeveni „cumplita iarnă” de odinioară, se încing spiritele și se înfruntă divizii de neuroni pe o temă vitală, dar limpede și pentru neclar- sau răuvăzător: pensia românului. Să-i crească ori să nu-i crească românului punctul? –aceasta ar fi întrebarea

 Drumul Veșniciei spre crepuscul Depozitar de amintiri mai degrabă decât născător de veșnicii, satul se tot îndepărtează și de el însuși. Tot mai golit de tineri satul românesc. Inițial, risipiți prin țară „fiii risipitori” ai generației mele dornici de afirmare, profesional și uman. Era rău – pentru sat -, dar nu răul suprem. Era doar

 Vuvuzele și fumigene  14 pentru Cotroceni. Doar 14 (patrusprezece)? Foarte redus efectivul doritorilor de a ocupa și a se lăfăi, fie și doar un cincilal-două, într-un palat; cel de pe Dealul Cotrocenilor în cazul dat. Drept e că ar fi fost mult mai mulți tânjitori de nu i-ar fi oprit puhoiul nenorocitului prag înălțat din

 „Așteptând să treacă viața”  „Fii Domn Cetățean, Măria Ta!” îl povățuia Kogălniceanu pe proasppătul Domn al Principatelor Unite, colonelul Alexandru Ioan Cuza, în discursul de întâmpinare la Focșani, la bariera dintre două timpuri ale Țării. E lung șirul celor care au râvnit „Domnia” acestei țări binecuvântate și blestemate, unită și dezunită prin vremuri prietene sau