Editorial

Părerologi

 E tot mai dificil pentru românul ce vine din alt veac să țină pasul cu prefacerile în ritm năucitor, inclusiv în plan comunicațional, iar feedback-ul devine imposibil într-o comunicare tot mai tarată de autisme și bruiaje. Noroc că ne sar în ajutor tot soiul de indivizi atot- și atoateștiutori, deși crescuți și formați – sau deformați ! – în același veac nenorocit, XX, dar reformați în vremurile deschise  de  multdisputatul și încă neelucidatul ’89.

Așa se face că, scăpați pe posturi TV în plictisitoare și interminabile talkshow-uri, începute în prime-time, la lăsarea serii, după un bobârnac din partea așa-zisului moderator (de regulă, de durată și acesta, că doară și dânsul trebuie să-și etaleze propria incompetență, cum ar spune Mr. Murphy!), o iau prin păpușoi și încep să bată câmpii: stat paralel, Gogoșarul Traian și Gogoneaua Decebal, din România, Agramații de Sus, proiectul de promisiuni, pardon, Program de Guvernare, educație sexuală și mântuirea Neamului, discriminare și incompetență, patrie și unire prin corupție, procurori, portocale, gogoși, România Eternă și România Altfel. Cum altfel? Înstrăinată, vândut pe doi bani „pămnântul sfânt al scumpei noastre patrii”, 40 %. Deocamdată. Deocamdată, stop-joc! Interesul vestic a trecut de la sol la apă: resursele energetice ale Mării Negre. Încât Marea Neagră e și mai neagră de supărare. Și are dreptate, din moment ce ne oferă generos petrol și gaze, iar noi nu știm exploata decât natul, mărindu-i continuu factura energetică de consum casnic.

Unii își spun analiști. Și sunt atât de valoroși, aducători de rating, încât bramburează, în aceeași seară, de la o televiziune la alta (pe unul l-am surprins chiar pe trei posturi! Izbutise să o depășească și pe eurodeputata Grapini, pe când era mai tânără și tot agramata, dar logoreică! Acolo, la PE, timpul expuneeii, de spiciuială, este strict limitat: li se taie calea la 3 minute), în vreme ce alții adorm pe post în crucea nopții, tot lungind pelteaua verbală. Nu știu cum și dacă sunt remunerați de unele televiziuni falimentare, înglodate în datorii, și nici nu importă. Unii, probabil, își fortifică CV-ul sau câștigă galoane în fața soacrei, ca analistă a analistului. Nu, termenul nu are nicio legătură, în ciuda unei rădăcinuțe asemănătoare, cu adjectivul „anal”, analistul nefiind derivat de la acesta prin afixare (sufixare). Iar analiticul, analiza și familia lor lexicală țin de cap și nu de altă parte, mai rușinoasă și mai de jos, necesară și aceasta, a corpului omenesc. Corect – era să zic „mai corect”! și mă autopropulsam în casta nobilă a agramaților, de la opincă la… Domnul Ministru al Școlilor –  , fie și spre a spulbera echivocul, părerolog. Mă repet, cu uz didactic: inși capabili să divagheze ore în șir despre PSD, rechini, guvernare, opoziție, legile Justiției, babuini, ideogramele chinezilor sau goagoașele indigene. Unii o mai brodesc, te uimesc chiar cu verva perorației și asocierile îndrăznețe, mai rar, cu puterea de penetrare a speței. Alții te enervează, te scot din sărite. Și ce poți ca să faci? Înșfaci telecomanda. Zappezi. Și dai peste o urgie, imagini apocaliptice: violență, inclusive de limbaj, expresii licențioase, nuditate (fără conotații sexuale, da, cel mult cu conotații… politice!), toate cele enumerate și altele scăpate fiind prohibite tânărului vlăstar, îngăduite cel mult sub oblăduire părintescă (de n-or fi prin Spania-Italia!), să nu-l afecteze emoțional. Altă opțiune? Ultima, dacă, seară fiind, ți-ai bifat atribuțiile circumscrise serviciului la bucătărie: să înșfaci o carte din biblioteca personală, dacă mai deții prin casele „minimaliste” așa ceva, Nu  mă refer la cărțile de credit, că nu toți au carte. Cam demodată îndeletnicire „cetitul cărților”, dar fără să-și fi mântuit valoarae de somnifer. Povești de adormit adulții or fi existând ele, dar nu s-a găsit un editor mai empatic să le orânduiască într-o carte cap-coadă.

Asta-i vremea, asta-i țara. Asta:

România este „a tuturor celor care o vor. Ea, de mică, s-a lăsat ușor cucerită, sedusă și abandonată, lăsată fără ceas și palton, operată estetic, ținută ostatică, eliberată și exploatată, arsă cu țigara, epilată definitiv, și cu sufletul în Rai, și cu banii luați. În urma abuzurilor, suferă de sindromul Stockholm: Ce mai vreți și voi de la mine, mă? Unde erați, hipsterilor, când ăștia mă violau și mă mutilau? Ei măcar îmi oferă protecție. Săraca, e tare mișto, e inteligentă, e haioasă și de gașcă, știe să petreacă, n-ai cum să n-o iubești. Mai trebuie doar să învețe să zică și nu”. (Vlad Ioachimescu, într-un interviu de Eugen Istodior).

 

P.s. Într-o dezbatere pe unde radio despre educația sexuală în școală, întrebat dacă guvernanții ar trebui să-și asume obligații și în această chestiune, un cunoscut analist/părerolog mizantrop puncta, indignat: „Ce program?! Ce știu ei?! Or fi pregătiți sexual, dar nu sunt capabili nici să-și înfăptuiască actele sexuale cu poporul”…
Mihai Suciu