Tg.-Mureșul, raiul șoferilor!

OKK

Tg.-Mureșul, raiul șoferilor!

Să privim/analizăm „problema” din 3 perspective. Ca șofer. Ieși în trafic, cauți un loc de parcare, musai în „Centru”, în Tg.-Mureș, și, surpriză pentru cretini!, normal, nu găsești. Așa se-ntâmplă și la Roma, și la Paris, și la Madrid, și la Berlin ori în alte locuri. Acolo, este lesne de constatat, șansele de a găsi un loc de parcare chiar în „Centru” sunt mult mai mari, dintr-un singur motiv: pentru un loc de parcare acolo tariful pentru o oră este foarte mare, cam de câteva ori mai mare decât, să zicem, la periferie. Chiar dacă ar exista locuri de parcare, ca să dau un exemplu, cum este cazul Parking-ului din centrul Capitalei, românii nu dau buzna acolo, pentru că trebuie plătit locul, iar rromânul vrea moca! Pe mulți dintre șoferi îi auzi spunând:
Să-mi facă ăștia(de la Primărie, n.a.) locuri de parcare, să-mi dea la o parte zăpada din fața casei, să-mi curețe trotuarul din fața buticului, să-misă-mi…Recunoașteți, sper, expresiile folosite de rromânii de pretutindeni, acum la mare modă și în urbea noastră!
Despre ridicarea mașinilor parcate neregulamentar vorbim la timpul trecut, de vreo doi ani! Oare Primăria n-are nevoie de surse suplimentare de venit la bugetul local?! Nesimțirea unor șoferi este atât de mare încât își parchează mașinile chiar și pe trecerea pentru  pietoni, sub ochii indiferenți ai autorităților locale! Agenda cetățeanului o fi interesând pe cineva? Fiți siguri, din 4 în 4 ani, ăștia o să-și amintescă și de noi, când vor avea nevoie de voturi. Pînă atunci, mucles, alegătorule!, și fii atent la „tratatul de păcălelologie”(cum zice Andrei Cornea în Dilema Veche) pe care ți-l prezintă politicienii…
Ca o persoană cu nevoi speciale. Dacă merge la supermarket, românul vrea să-și lase mașina chiar la intrare, cel mai adesea pe locurile rezervate persoanelor cu dizabilități ori mamei și copilului. Și oamenii(șoferii, -ițele) o fac, zilnic, oră de oră, sub ochii indiferenți ai autorităților. Pe cei de la Poliția Locală ori de la Poliția Rutieră nu i-am văzut măcar o singură dată să dea amenzi celor care și-au parcat mașina  neregulamentar pe locurile rezervate persoanelor cu dizabilități. Polițiștii invocă faptul că aceste parcări sunt particulare și, din acest motiv, nu pot interveni! Dacă este așa, mingea este în curtea Consiliului Local Tg.-Mureș. La Brașov, îmi spunea zilele trecute un prieten care locuiește în orașul de la poalele Tâmpei, Consiliul Local a stabilit niște amenzi foarte mari pentru cei care parchează neregulamentar pe astfel de locuri. La fel se-ntâmplă și la Tg.-Jiu, unde, nu demult, un echipaj de la Poliția Locală a amendat niște colegi de-ai lor care au parcat mașina instituției lor pe un loc rezervat persoanelor cu dizabilități, în parcarea unui Mall! La Tg.-Mureș, cel mai adesea, mai în zilele de sărbătoare, mașinile Poliției staționează în „Centru”, lângă Primărie ori Prefectură, ca să fie văzute de cetățenii plătitori de taxe și impozite! Așa era și înainte de 1989, milițienii stăteau în intersecții, până ce tov. Prim-Secretar ajungea la Județeana de Partid, apoi dispăreau…în ceață!
Paranteză. Există și oameni cu suflet în orașul nostru. Conducătorii unui magazin situat în Mureș Mall recrutează și persoane cu dizabilități, pentru a lucra în magazinul respectiv. „Căutăm colegi cu dizabilități. E OK să fii diferit”!, anunță aceștia pe un afiș aflat la intrarea principală în Mureș Mall.
Ca pieton. Mulți cretinoizi de la volan cred că pietonii au un singur drept, acela de a se feri de ei! Interesant este însă faptul că, ați observat probabil și voi, atunci când șoferul a devenit pieton și-a schimbat total conduita, înjurându-i de zor pe nenorociții ăștia de…șoferi! Dacă treci, mai ales în zilele lucrătoare, pe străzile Brăilei, Stelelor și Rozelor din Tg.-Mureș, este musai să mergi pe carosabil, întrucât pe trotuare nu mai ai loc de mașinile parcate neregulamentar! Pe trotuare nu ai cum să mergi, fiindcă spațiul este foarte mic(uitați-vă cu atenție la poza anexată; poza a fost făcută pe str. Stelelor)!
-„Dacă s-ar parca mașinile pe o singură parte, am avea loc toți, și mașinile, și noi, pietonii”, îmi zicea zile trecute un vecin. Nu știu, așa o fi, nu sunt specialist. Apropos: o mai fi existând Comisia aceea de la Prefectură care se ocupă cu astfel de spețe? Cât despre cei care ar trebui să aplice amenzi, ce să mai zici?!
Aurel Rațiu