Editorial

 Acasă, la pușcărie

 „Casa de copii nu-i acasă!”, punea la punct, semantic, lucrurile o reclamă, făcând apel la mila publică spre a le îmbunătăți soarta pruncilor fără  părinți, instituționalizați de un stat incapabil sau prea puțin interesat de soarta acestora. În schimb, același stat are mare grijă pentru soarta pungașilor și a altor categorii de… dăunători social. Ne tot ne urechează tematic și Coana Europa, nespus de sensibilă la bunul trai al proscrișilor, ajunși, din proprie voință, „după gratii”, cum se exprimă unii confrați. Oricum i-ar zice spațiului de recluziune, subvenționații beneficiază de casă-masă, mijloace de culturalizare, inclusiv momente creștinești, recuzita necesară memorării ideilor și chiar a sentimentelor, în vreme ce un un condamnat de talia lui Radu Gyr sau Adrian Marino beneficiau exclusiv de scoarța cerebrală proprie, memorând volume de versuri sau tomuri științifice, urmând a  vedea lumina tiparului după ce redobândeau și ei lumina zilei. Ce să mai vorbim de „beneficiile” ocnei tradiționale!

Cert e că, oricum ai numi-o, pârnaia nu-i acasă! Sau nu era până acum. Nici cea mai focoasă amantă, nici cea mai autoritară nevastă nu a reușit să impună unui bărbat „arestul la domiciliu”. Au reușit tot niște masculi, cu studii juridice „pe puncte” (cum se procura, de pildă, un loden pe la începuturile erei comuniste cu tot felul de penurii! Ori cum ne manipulează acum marile lanțuri de magazine să cumulăm puncte, cumpărând, cumpărând…), licențiați ai unor universități dubioase. Ce le-a trecut prin cap unor legiuitori, numiți și parlamentari: să caute soluții alternative la pușcărie. Motivația ar fi decongestionarea spațiilor concentraționare, insuficiente după pretențiile euro, raportat la puhoiul infracțional devenit fenomen. Parcă nici nu dă bine în CV să nu figureze și o durată „după gratii” sau măcar niște interviuri pe la instanțe. Așa se face că, prefigurându-și viitorul, gânditorii puterii legiuitoare au emanat o amenda(menta)re a legii detenției. „Ia să mai stea domniile lor și acasă! Că prea bramburau prin țară și pe dincolo de dânsa.” Musai să se mai domolească, să li se urce mintea la cap. Măcar o lună. Fie și de miere, de s-o mai găsi…

Așa se face că au pus semnul egalității înte închisoare și… acasă. Adevărul e că s-a cam exagerat și cu acest adverb de loc, transgresat în plan  afectiv, uitând că, strict material, el poate semnifica un palat sau o viloaie, dar și o colibă! Totuși pentru un om normal la cap, este o jignire, o blasfemie. Nu și pentru pricolicii și nicolicii cu coppyright-ul blasfemiei, în dispreț suveran pentru prostime.  Mi se pare o replică „miștocară” la zbaterile (și excesele) DNA, rememorând acel Festival al Cătușelor, ca o Plângere a Româniiei.

Conform prevederilor (fărăde)legii, domnii condamnați la pedepse mai ușoare vor face  bine și se vor închide în casă. Încă nu cunoaștem dacă vor fi supuși sau nu și unor munci domestice specific bărbătești obositoare de către consoarte. Să stai „arestat” în dormitor, sau în living toată ziulica cu berica în fața televizorului, să fumezi. Să-ți bată primăvara în geam cu flori de liliac și să nu poți sări dincolo de ferastră nu-i tocmai ușor, nu-i la îndemâna oricărui muritor. Pentru un lider politic al zilei cuplat cu o jună blondă de 20 de primăveri, e o afacere. Mai mult sau mai puțin curată. Dar pentru creștinul pe care l-a ajuns „nunta de aur” în aceeași formulă-duet?! La carceră sau chiar la ocnă, își mai zbura gândul în stânga-dreapta, pe când la pușcăria de acasă stai locului pe eșichier.

Am mai înțeles că s-a instituit și pușcăria de week-end, dar nu-mi dau seama cum se va rezolva cu spațiul vital. N-ar fi exclus să fie trimiși, în week-end, afară pușcărișii serioși. Nu de alta, dar să nu-și iasă din mână. Mai o tâlhărie cu termen redus, un viol în pripă etc. De râs, nu, de n-ar fi de plâns!

Iar cu alternativele se poate ajunge departe. S-a și ajuns! Prin Costa Rica, Madagascar, Tahiti. Adică au ajuns reprezentanți de-ai noștri inculpați, udre, bice, măzărichi, după ce au servit patria – chiar Justiția Independentă! – cu înaltă demnitate(=funcție!) gras remunerată. Alții s-au oprit mai pe-aproape, prin Sarajevo. Încă în Putere, dar încolțit non-stop de Justiția chioară, Dragnea a fugit până la Ierusalim să o întâlnească pe Viorica sa.

Rememorând, să nu uităm că alternativa nu e descoperire contemporană. Au existat vremuri – O, tempora, o, Moriț! – când puteai trimite înlocuitor la ocnă, iar aparținătorii achitau nota de plată a sejurului la pușcărie. Nu a lipsit nici transpunerea artistică a odiseii pușcăriei: un serial de televiziune interminabil, difuzat în prime-time, „El fugitivo” – „una victima inocente dela Justitia, acusate pur l’asasinato del sua eposa…” evadează și fuge, fuge…  O justiție inclementă e pe urmele lui, pas cu pas, găbjit finalmente, după ce cucerise simpatia fanilor tv, pentru banala culpă de a-și fi ucis soția. Alternative la detenție? Ce-ați zice de o condamnare la o croazieră în jurul lumii, să-i răpună dorul de țară? Sau recluziune într-o bibliotecă, să elaboreze lucrări de geniu, care să le reduca durata detenției… la domiciliu. La restaurant sau pensiuni de lux a devenit banal, loc comun și vulgar. iar biserica, oricum, o iau în derâdere suspușii. Da, ar mai fi și soluția onorabilă și fezabilă: munca efectivă pe șantierele mărețe ale promiselor autostrăzi sau spitale regionale, care nu se văd, dar nu se cade…  atât de jos. Mai bine fără.

Prin colaborare internațională, s-ar putea închiria o pușcărie all inclusiv în Suedia, că tot stau goale, din lipsă de pușcăriași. Trai pe vătrai. Cei translocați nu s-ar mai întoarce veci.

 

P.s. Am văzut-o și pe asta!: managerii spitalelor din țară, stând cuminți la coadă spre a-și face (a li se permite) intrarea la „Victoria”, convocați de premier. Cam cum așteaptă bieții pacienți pe la ușile cabinetelor din spitalelel manageriate de dânșii. Competența s-a văzut din pima: n-or fi aflat „cheia” cu care se dă în lături o ușă-poartă strașnic păzită de un cerber intolerant? Plicul sau, cel puțin, bancnota de 5, doamnelor și domnilor…
Mihai Suciu