Ce am învățat de la Cristian Țopescu

_IMG_0009

Ce am învățat de la Cristian Țopescu

Cu Cristian Țopescu m-am întâlnit de mai multe ori, în țară ori în străinătate, pe la diverse competiții sportive. Acolo, fiind mereu presați de timp, de orarul întrecerilor sportive și de orele când trebuia să intrăm fiecare în direct, la TVR, el, ori, în cazul meu, la Radio Tg.-Mureș, nu prea aveam timp să stăm de vorbă, deși ne intersectam, uneori, la Centrul de Presă…În urmă cu vreo 15 ani, însă, l-am invitat la Radio Tg.-Mureș, pentru o întâlnire cu ziariștii mureșeni. Atunci, l-am însoțit pe Cristian Țopescu de la Brașov, unde fusese cu treabă, la Tg.-Mureș. Am discutat  atunci mai mult, despre subiecte din sportul românesc și mondial, dar și despre familiile noastre. L-am întrebat, în drum spre Studio, ce sfaturi ar putea da unor ziariști tineri care lucrează în TV ori la Radio.
Aurele, îți spun ce am făcut eu în cariera mea. În primul rând, m-am documentat foarte bine pentru fiecare transmisiune în direct. Apoi, la sugestia tatălui meu, îmi ascultam emisiunea(unile) înregistrate. Ascultă-le și tu, și o să vezi ce surprize o să ai. În fine, i-am respectat, la fel,  pe sportivi și antrenori, cât și pe fanii lor.
De la întâlnirea de atunci, care a avut loc în Studioul nr. 3, îmi amintesc de o întrebare pe care i-a adresat-o colegul meu Florin Marcel.
Domnule Țopescu, în perioada în care ați fost director la Prosport, pe prima pagină apărea o poză cu o femeie (semi)dezbrăcată. Cum de ați permis acel lucru?
-Eu n-am știut că acea poză va apărea în ziar. Am găsit-o și eu, ca toți cititorii, a doua zi, în ziar. Eram contrariat. La ședința de sumar din acea dimineață, l-am întrebat pe Editorul Zilei cine a luat decizia de a se publica acea poză. „Nu eu, domnule Țopescu”, mi-a răspuns colegul meu. „Decizia i-a aparținut șefului de la Marketing”. Care a fost scopul pentru care acea poză a apărut pe prima pagină?, l-am întrebat pe cel de la Marketing.
„Domnule Țopescu”, îmi zice omul meu, „cu poza aceea, cu femeia dezbrăcată, pe prima pagină, ziarul se vinde în cca. 100.000 de exemplare. Fără acea poză, putem vinde doar vreo 60.000 de exemplare”
!!
A doua zi, a continuat Cristian Țopescu, mi-am dat demisia și am plecat de la ziar…
Drum bun printre stele, prietene drag. Îngerii de acolo te aștaptă să le povestești de Nadia, Ilie, Dobrin, Hagi ș.a.
Obs. În fotografie(din arhiva personală), de la stânga la dreapta: Nicolae Gavrea, Cristian Țopescu, Ion Ghițulescu, Aurel Rațiu.
Aurel Rațiu