Editorial

Mihai Suciu

 Eurocetățeanul turmentat

 Spre a nu se lăsa mai prejios, rușinați de o natură viguroasă în miez de florar, cu viteza amețitoare a circulației sevei dătătoare de viață și de verdeață, tot felul de „catindați” și cohorte de misiți pe post de vuvuzele, un soi de mercenari ai politicienilor noștri scumpi și mai puțin dragi poporului de rând, bramburează prin orașele și satele patriei, pronmițând marea cu sarea și cerul cu stelele. „Mult zgomot pentru nimic!” Se-nțelege, toți ne vor binele, așa cum tot clamează, în stânga și în dreapta, de trei decenii de… democrație. Exceptându-i pe cei câțiva candidați în nume propriu, independenți, cei aserviți partidelor amenință fără menajamente sau brumă de bun simț decesul caprei vecinului. Nu puțini dintre doritorii să „emigreze” la Strasbourg, pe bani grei, habar nu au de competențele Parlamentului European și nici nu au văzut, doar în vis, forul european a cărui ușa o forțează. Cel puțin așa reiese din abordările lor curajoase. Caragiale a murit de mai bine de 100 de ani, dar continuă să trăiască. Și, rezon!, pare chiar mai viu, mai actual. La moarte marelui scriitor, i s-a prezis o posteritate de maximul 50 de ani! Nu e o ironie a soartei?! Atât să fi avansat societatea românească? Sigur, alții ereau votanții contemporani Conului Iancu.  S-au mai schimbat vremurile, nu și metehnele. Mintea ni s-a mai lărgit, posiblitățile de informare au explodat, dar ce folos? Emanații ne consideră tot proști, în stare să le luăm de bune toate aburelile. Om mai fi noi prostiți sau prostibili, nu și proști. Nu puțini eurocandidați la parlamentarele comunitare din 26 mai promit niște lucruri care nu au nici în clin nici în mânecă cu domeniul. Chestiuni arzătoare, care ne dor, după care tânjim cu gâtul întins spe Starsbourg sau spre Bruxelles, două „locații” de unde se deschid robinetele. Pe unele curge miere, pe altele fiere, sub aceeași etichetă.

La sursă, euroaleșii noștri aflați în preajma recipientelor se fac că nu văd, nu aud, nu simțesc. Aici ne manipulează, acolo, se lasă manipulați la fel de abject. Oare, pen’ce?!

Deunăzi, am avut o discuție, o încontrare chiar, cu un cunoscut aflat într-o funcție mai săltată în Capitală, spunând că nu am niciun motiv să votez pe26 mai. Am argumentat, ca de obicei: 1. Referendumul, mai mult sau mai puțin legal, nu are nicio relevanță, votul fiind doar consultativ, fără efect. Aiurea și cele două întrebări aruncate votantului. Mintea mea nu departajează între corupt și tâlhar, violator, ucigaș etc. Toți sunt asociali, toți periculoși. Într-o societate normală la cap, capabilă să se autoprotejeze, clemența este exclusă, fără excepție. A doua întrebare a referendumului prezidențial nu am fost capabil să o pricep fără apel la un consilier juridic, ale cărui servicii nu mi le-am permis. 2. Nu am nici interes nici milă să îngraș și mai tare un demnitar care m-a tot păcălit cu promisiuni deșarte, neonorate. Ba da, milă am, spre a-l scuti de riscurile supraponderabilității. Ascultându-le incidental și accidental speche-urile înflăcărate, deschizând radioul să prind o știre sau o melodie, fie și hip-hop, am dat timpul înapoi cu un veac ( sau, și mai trist, cu o jumătate de veac, în plină strigătură comunistă; o candidată „promițătoare” seamăna al dracului cu Ana Pauker!) și, conchizând că nimic nu e nou sub soare, am redus la tăcere sursa mediatică.

L-am lăsat pe interlocutor să mă muștruluiască, după care i-am închis gura cu un adevăr care nu trebuie supus niciunui referendum: Votul este universal, egal, direct și secret: Și, atenție!, deocamdată este drept cetățenesc fundamental, nu datorie. Poate, nu totdeauna am fost un pragmatic, dar rațional, da. În nicio situație nu nu mi-am pierdut „uzul rațiunii”. Ceea ce vă doresc și domniilor voastre.

Să nu înțeleagă cineva că îl îndemn la absenteism, având –repet! – dreptul să aleagă  pe „cei mai buni dintre cei mai buni”, cum ne predicau comuniștii. Iar argumente favorabile îți sar oricând în fața minții. Un amator de Parlamentul European promitea că va face pe dracu-n patru să desaființeze accizele impuse… „furnalului”, cum mai este (supra)numit) cazanul de țuică, sursă vitală și sigură de… amețeală pentru român.

Hai noroc! Și să iasă ai noștri!

Care? „Altă întrebare”!
Mihai Suciu