Editorial

Mihai Suciu

 „Să mergem împreună!” Încotro?

 Răstimp de trei zile, a fost pace și prietenie în „Grădina Maicii Domnului”, cum ne botezase țărișoara mândră și chinuită, iubită, râvnită și chiar violată de prea mulți, Sfântul Părinte Ioan Paul al II-lea în urmă cu niște ani buni. După două decenii, vrednicul succesor al Sanctității Sale, Papa Francisc îi călca pe urmă, aducându-ne atât de necesarul „buenos aires”. Și, spre lauda noastră, la rândul său, Papa de la Roma se întorcea la Roma sincer emoționat de cele văzute cu ochii proprii, trăiri încărcate de emoție sinceră, departe de orice impuls actoricesc. Trei zile, Maica Domnului, adevărata proprietară a… Grădinii, și-a vegheat atent „robii”, luminându-le mintea și înseninându-le sufletul bântuit de necazuri și amărăciuni. Cântece de heruvimi au învăluit pământul românesc, impresionând până și ploaia impertinentă și excesivă, care s-a oprit brusc, de fiecare dată, la vederea celui mai dotat și mai îndrituit Slujitor al Domnului, la fiecare popas din cele trei provincii ce compun Țara.

Impresionantă „emisia” de har a Oaspetelui, trăirile sincere ale unui suflet de copil, captând deopotrivă privirea și sufletul adultului și al pruncului, indiferent de tăria credinței. Nu mai puțin impresionați de carisma Suveranului Pontif cei veniți la spectacol mânați de alte resorturi. Emoționant, dar greu de aplicat la noi îndemnul papal de a merge împreună cu „aproapele” sau maidepartele nostru.

La fel de sincer îndemnul papal de a merge împreună. „Insieme” dă nume unui șlagăr al lui Toto Cotugno, cu siguranță, nestrăin, la vreme, tânărului de origine italiană devenit Papa Francisc, iubitor de muzică și practicant al sportului. Ar putea fi sursa de inspirație a generosului îndemn.

Numai că orice minune ține trei zile, nu? Inevitabil, după atâta ploaie, furtuni și vijelie, buruieni otrăvitoare au invadat din nou Grădina. Societatea românească l-a uitat subit pe Papă, revenind la „Sfântul din Haimanale”, nemuritorul Caragiale. Lupta pentru ciolan nu cunoaște nici stavile cerești, dar nici pământești. Partitura urii, bine orchestrată, e departe de acordul final. În context, momentul excepționalei vizite pare întâmplător, dar nu este. Alesul Domnului a ales un timp nefast al acestei țări, aducându-ne aleanul și prospectând soluții de bunăvoire, cu care ar fi datori conducătorii pământeni și muritori. Aleși și plătiți să ne țină grămăjoară, ei au comutat pe vrajbă și dezbinare. „A despărți pentru a împărți…” puncta C.A. Roseti. Cum să mergem împreună, când însuși Întâi Stătătorul Cotrocean al țării împarte „Grădina” în două cete diametral antagonice, ireconciliabile: români și… pesediști. Ortodocși, catolici, reformați sau nereformați. Primii – îngeri, ceilalți – „penali”. A nu se uita, inițial, și Lucifer a fost… înger! Vizavi de prim categorie – preocupat și îngăduitor, ca un părinte care își revarsă iubirea asupra copiilor săi, fie ei și tâmpiți. Pesediștii beneficiază exclusiv de ură și dispreț nedisimulate. Așadar, erată la îndemnul papal: „Împreună, anti-PSD!”. Îi desparte o falie inabordabilă. Te și întrebi dânsul unde se încadrează? Etnic vorbind, român nu prea este sasul din el. Să fie… pesedist? Bine jucat, bine mascat! Rol distribuit în spectacolului puterii? Probabil, să demoleze PSD-ul.

Și-apoi, următorul pas?…

A, da! Se coace un protocol, că moțiunea vânturată mai poate aștepta iar povara guvernării concrete nu le surâde, îngropată în vorbe sforăitoare, demagogic. Protocol bine articulat – balamale, foraibăre, închizători – „lucru bine făcut”, „pas cu pas”, incomparabil cu protocoalele nenorocite SRI-Justiție, al căror ecou nu s-a stins, nici efectul nu a dispărut. De unde obsesia protocoalelor?!

Mai degrabă, susțin părerologii mai independenți în gândire, ar fi doar o stratagemă „Pactul pentru Europa” din moment ce românul credea că facem parte din Uniune, cu toate barierele numite Shengen, MCV ș.a., care stau în atribuțiile unui șef de stat, obligat să le spulbere ca mituri false, umilitoare. și înrobitoare. Or, „Țara sa” e departe de asemenea deziderate. De ce? Pentru că nu dispune (și) de guvernul său personal, țara fiind condusă de o coaliție incompetentă șu „toxică”. Iar Șefu’, nelipsit de la toate reuniunile la cel mai înalt nivel european, nu coboară atât de jos să dea atenție unor fleacuri!

Este tot mai înghesuită, în corzi,Constituția. O.K.!, pasibilă de primeniri, într-o ediție „revăzută și adăugită”. Schimbată, da, amendamendată, dar și respectată. Până și de Președinte. Iar pentru asta e nevoie de voință și de sinceritate, fără scopuri subversive. Nu ducem lipsă nici de pact cu europa – toate sunt cuprinse în Tratatul de aderare din 2007! -, nici de Pact cu Diavolul! Din păcate, între surâsul papal bonom și și „smile”-ul prezidențial marketizat e cale lungă. De la pământ la cer.

O certitudine rămâne: nici credința, nici patria nu se negociază!

Că să mergi împreună, trebuie să ai limpeziomea drumului. Or, el te poate duce în paradis, dar și  într-o prăpastie. Singur sau împreună.

Ce șansă ar fi pentru „Grădina Maicii Domnului” să aibă un grădinar cu harul Papei Francisc, șef de stat, la rândul Sanctității Sale. Speranța de (mai)bine, meritat de român, fie el și pesedist, încă nu moare. „Nemuritorul” Stalin afirma că nu se teme de nimeni și e nimic. Doar de „diviziile papale”.

Am avut șansă să le vedem și noi desfășurate pe pământ românesc.

Cu Conu’ Caragiale, înainte!

 

P.s. Spre ghinionul nostru, dar mai ales al lui, alde europarlamentarul candidat care făgăduia dezlegarea la cazanul de țuică nu a trecut pragul. Dar nu disperați, are cine să ne „euforizeze”, să ne îmbete. Vin alții mai promițători. Se promit „tăieri” substanțiale, neimaginate de votanți. Că doar așa se face buget consolidat, luând, nu dând! Și, mamă, ce-o să ne mai crească… PIB-ul! Mare și tare. Hai, noroc!
Mihai SUCIU