Editorial

m suciu

 Bătaia peștelui

 Ofertele de salvare a țării au început să facă valuri. Tulburi, încă nelimpezite ideile și gândurile de autosacrificiu personal spre binele și fereicirea celor mulți. Candidații la cazne și-au postat mutrele, retușate și întinerite, pe rețelele de socializare, beneficiind de device-uri nebănuite de un Nicolae Ceușescu. Ce-i drept, nici nu ducea lipsă de asemenea ajutoare „cel dintâi bărbat al țării”. Dispunea de alte rețele, care îl scuteau de emoția (re)alegerii în fruntea țării, asigurându-i sută la sută voturi pentru. Sau, dacă era cazul, chiar un procent mai mare. Scorul a depins totdeauana și pretutindeni de cine numără, nu cine votează. Nu spunea, cu gura și înțelepciunea personale, „Să facem totul și chiar mai mult!”? S-a făcut, chiar mai mult. Sau prea mult.

Acum, că am căzut în toamnă, numărarea voturilor va fi precedată de o altă numărătoare: „răvășirea oilor”, după ce au fost mulse luni de zile, între cei doi sfinți care le segmentează libertatea de acțiune. Dar nu-i prea departe nici ziua adevărului… urnelor. De vot, nu mortuare, Doamne ferește! Și nu sunt puțini cei care se visează locatari la Cotroceni, la volanul național. Numai că una e voința, alta putiința, chiar dacă, teoretic, oricare român, cetățean fără  muște pe căciulă, poate candida. Poate.

Patru ar fi portretele mai proeminente. Înșirate și expuse în ordinea dictată de sondaje, trimit spre alte vremuri, mult mai liniștite, ale clasicilor marxismului, tot patru la număr: Barbă Albă, Barbă Neagră, Barbă Cioc, Barbă Deloc. Comparabili și cu Biroul Politic al lui Nea Nae, doar că  ăia erau vreo nouă. Au dispărut, la un moment dat, „cu adevărat istoric”. S-a constatat că și unul singur putea face atâta (rău) cât cei nouă căzuți. Sau decăzuți.

Dar să revenim la viitor. Viitorul apropiat. Cel mai bine poziționat este dat președintele în exercițiu. „Pas cu pas”, a ajuns, după un cincinal, la un nou start. Și, normal, mai vrea o dată. Constituția chiar îi dă dreptul. Se pare că nu i-a ieșit lozinca mobilizatoare a lucrului bine făcut, din moment ce vrea o Românie resetată. „O Românie normală”, clamează de pe panouri uriașe înălțate la răscruci. Că te și întrebi: „Da’ cea pe care a călărit-o cinci ani cum o fi?! ”. O fi anormală și needucată, deși tot Domnia Sa își propusese să o educe, sau re-educe. Să fi eșuat? N-ar fi de mirare, printre atâtea realizări ascunse bine pe după enunțuri pompoase. Mai terminați cu clevetirile. Ce Shengen, ce viză de State, cârcotașilor? Habar nu aveți ce greu a fost să scăpăm de vreo 4 (patru)  miliarde de dolari, contravaloarea celor patru rachete-gioarse reamintindu-ne prin nume anii cravatei roșii de pionier. De nu eram partener strategic preferat sau incapabili să le mulțumim într-o engleză-americană impecabilă, în cuvinte puține (evaluate la câteva milioane per cuvânt!), ne-am fi lins pe bot, iar rachetele ar fi zburat spre alți parteneri strategici.

Toate bune și frumoase, mai puțin divizarea țării în două tabere „antagonice”: români și pesediști. Bunii și răii  neamului, cu instigările și gâlcevile de rigoare. Pe el l-a ferit Domnul de ambele încadrări. S-a ajuns la o Românie ruptă-n două, de parcă nu-i ajungea că anormala e ruptă-n fund! Iar apropo de „pesediști”, ăștia au avut nenorocul să-i reprezinte „cel mai incompetent guvern”, zice Liderul Suprem Infailibil și curat, precum Fecioara. Atât de incompetent guvernul blamat, încât – fără să mă fac avocat al acestuia, dar nici al diavolului! – nu doar toată Europa, dar și America îl lăuda pentru recenta misiune de succes la președinția rotativă a Consiliului UE. Incompetent și corupt. Acuzație pentru care orice instanță ar solicita probe. Context în care, într-o țară normală, acuzatoarul poate deveni acuzat.

„Nu ți-ai iubit poporul, Majestate!/ Sau nu l-ai înțeles și e totuna…”, își mustra Majestatea „poetul țărănimii”, Coșbuc Gheorghe. Suntem popor creștin, Majestate. Nu agreem nici dihonia, nici delațiunea sau denunțul. Dacă avem un guvern corupt, trebuie denunțat, bob cu bob, și dat pe mâna făcătorilor de dreptate. Idem, cei are și-au însușit bunuri și foloase necuvenite. Dar, păzea, există și reversul: „denunț calomnios”. Măcar ministrul Justiției ar trebui să știe. Sau o fi corupt? Nu, nu este! Nu avem… ministru, repudiat de Cotroceni.

Și mai știu că, en-gros, românul este milos, ține partea celui victimizat. Dar asta se întâmplă într-o Românie… normală. Nu dispunem de ea. Totuși, meciul va fi interesant. Iar loviturile sub centură se pedepsesc în box. Ce-ați zice de un tur doi Johannis-Barna? Oare, cu cine vor vota pesediștii, netrebnici dar mulți, atât de disprețuiți și blamați non-stop de Suveran? Dar de un partaj USR-PSD? Fiecare partener de afacere cu jucăria lui: unul cu Președinția, altul cu Guvernul. La mijloc, un fel de ciucă, poporul suveran.

Hai noroc!
Mihai Suciu