Sirius Târgu-Mureș for NORA!

SIRIUS FOR NORA
- Echipa BC SIRIUS și iubitorii de baschet se alătură campaniei de strângere de fonduri pentru NORA, încurajând participanții meciului de baschet Sirius Târgu-Mureș– ACS Târgu Secuiesc, programat în Sala Sporturilor din Târgu-Mureș, în data de 9 oct. 2019, la ora 19,00, să doneze pentru terapia necesară Norei.
- NORA are 4 anișori și este diagnosticată cu o boală metabolică rară pe lanț mitocondrial. Organismul ei nu asimilează proteinele, împiedicând astfel producerea energiei și dezvoltarea sistemului nervos, afectându-i toate organele și funcțiile vitale.
- Singurul tratament curativ care poate salva viața Norei este o terapie genetică în SUA, care presupune însă un proces lung și foarte costisitor. Părinții Norei trebuie să strângă suma totală de 350.000 dolari și sunt recunoscători pentru orice ajutor.
- Dacă nu ajungeți la meci, puteți dona direct în contul Asociatiei Copiilor cu Boli Mitocondriale, RO53RNCB0188162801100001 deschis la BCR Tg. Mures.
- Succes Sirius, succes NORA!
Comunicat BC Sirius Târgu-Mureș