Editorial

m suciu

Bătrânețe, haine…second

În pofida răcirii evidente a vremii, chiar dacă „iarna drăguță” e departe de a deeveni „cumplita iarnă” de odinioară, se încing spiritele și se înfruntă divizii de neuroni pe o temă vitală, dar limpede și pentru neclar- sau răuvăzător: pensia românului. Să-i crească ori să nu-i crească românului punctul? –aceasta ar fi întrebarea cardinală. Punctul de pensie, evident. Cei alungați de la putere înainte de termenul încredințat de alegători, „incompetenții” cocoțați pe puterea legislativă și executivă, printr-o guvernare nepricepută și „toxică”, pe-se-diștii, aprinseseră o speranță: mărirea substanțială, cu 4o % a nenorocitului punct al românului nenorocos. Pentru că există și norocoși, ca la Loto. Tot loterie și viața românului. Bătaia fiind mai lungă, termenul de grație era înmpins spre toamana anului „bâlbâit”, 20.20. N-ar fi fost rău nici așa, chiar dacă timpul nu ar mai fi avut răbdare pentru unii dintre dânșii.

Ironia sorții a făcut ca angajamentul pesedist să devină „grea moștenire” pentru guvernul de competenți, mai reduși ce-i drept, purificați de toxine. Acuma, sigur, legea-i lege și nimeni nu este deasupra ei, cel mult… fărădelegea. O poți respecta, sfida, sau modifica. Cu excepția Legilor Divine, legea pământeană o face omul, creștin sau păcătos, fie chiar  haiduc. Diferența între democrație și haiducie, nu fără vizibile interferențe, e că haiducul își făcea legea cu flinta și cu plumbii, nu cu gura mare.

Se emoționalizează excesiv pe tema așa-ziselor pensii speciale. Obiectul nu există, în ciuda divizării și încontrării specialiștilor „părerologi”. Nu există „pensie specială”, doar pensie. Nicio lege nu le prevede și nici nu le-ar putea consacra. S-a impus doar o cutumă șmechereasco-hoțească să se acorde unora, plătiți gras și în anii de activitate, sume suplimentare extrase nonșalant din bănetul public. Or, trăgându-și privilegii și sinecuri nesimțite, din moment ce adună atâta bănet și își achită contribuția la viitoarea pensie, cu cât cotizează mai substanțial, și pensia le va fi mai mare, săltându-i în altă lume decât a nenorocitului de rând. Se mai aberează că un drept odată câștigat nu-l mai poți pierde, nu ți-l ia numai Dumnezeu. Principiu de drept, o.k.! Dar cum devine cu dreptul câștigat pe nedrept, doamnelor, domnișoarelor și domnilor? Oare, și Dincolo, în Lumea Drepților, își vor târî după ei privilegiile pământene?!

Într-o societate normală la cap și chibzuită la pungă, contributivitatea ar trebui să fie unicul drum spre pensie! Poate, ar trebui scoase din context pensiile militarilor care, nu contribuie cu bani, doar cu viața, la fondul de pensii, dar sumele primite de această categorie se numesc „pensii de serviciu”, nu speciale! De lămurit și aici: chiar dacă provin din alt buzunar, din bugetul ministerului de resort, nu de la Casa de Pensii, tot noi toți le acoperim. Diversiunea, susținută de unii, nu-și are aici locul, ci la Kandahar, în Afganistan.

Demni de compătimire și de silă unii sinecuriști prin tot felul de consilii și comisii sterile, care susțin cu nerușinare profesionistă că majorarea pensiei ar fi dezastru economic. Niciodată sătului nu a crezut flămândului.

Că se va da, că nu se va da, un lucru este tot mai evident: cu 1000 de lei pe lună, nu se mai poate trăi pe pământ. Nici cu 1400! Și mai e una: majorarea cu un același procent a tuturor pensiilor mărești prăpastia dintre pensionarii nevoiași și cei de lux. Alta aritmetica sporind cu 40% pensia de 25.000 de lei pe lună, comparativ cu pensia dee 1000.

Da, există și principiul solidarității generațiilor. În traducere liberă: statul afluiește la fondul său centralizat și pradă cotizația la pensii a generației active, urmând ca pentru aceștia să cotizeze, când și dacă va fi să fie, urmașii și urmașii urmașilor. Mai există și alt mod, românesc, de mainifestare a solidarității dintre generații. Investindu-și pensioara în pâinea cea de toate zilele și în leacuri, părinții sunt nevoiți să intre în straiele copiilor și ale nepoților. Așa au ajuns „pe trend”, afișându-se prin piață cu bluze inscripționate hipiot, în jeanși și adidași sofisticați. Da, le sare în ajutor, ca un toiag șubred, rușinos, și rețeaua dughenelor second-hand. Neavând alternativă, își procură îmbrăcăminte purtate o vreme de inși din țări cu pensia minimă de 10 ori mai mare. Dar rușinea nu ține de foame…

„Să se deie? Să nu se deie? Tot mai bine să se deie!”, rețin o dilemă a comicilor de la ”Divertis”. Se va da sau se va lua, Legea organică moștenită ca o… moaște de la guvernarea pesedistă este un cal troian în cetatea iohannisto-orbanică.

S-auzim de bine!

P.s. Interesant de văzut cum se „elaborează” noua lege a pensiilor în Franța! Doamne ferește să importăm metoda „democratică” a cocoșului galic, transferată ursului carpatin. Cineva ar dansa pe  jăratec…
Mihai Suciu