Carte sportivă, apariție editorială la Târgu-Mureș: ”Istoria handbalului mureșean”!

Coperta 1 (1)

Carte sportivă, apariție editorială la Târgu-Mureș: ”Istoria handbalului mureșean”!

Handbalul, un joc sportiv deosebit de dinamic și atractiv, are o mare tradiție în județul Mureș. La apariția acestuia în România, el se practica mai ales în orașele din Ardeal  și Banat, în comunitățile de sași, respectiv în cele de șvabi din vestul țării!
După o documentare întinsă pe parcursul mai multor ani, ziaristul târgumureșean Aurel Rațiu a reușit să descopere că, în județul Mureș,  handbalul a prins rădăcini mai întâi în orașele Sighișoara și Reghin, unde trăiau numeroși sași, și de abia apoi și în orașul Târgu-Mureș! Date interesante despre apariția acestui joc sportiv, dar și numele promotorilor acestuia, găsiți în cartea semnată de jurnalistul mureșean.
Puțină lume știe că handbaliștii mureșeni au cucerit, până în prezent, 8 medalii olimpice, că au fost dublu și triplu campioni mondiali, că au făcut parte din echipe care au câștigat Cupa Campionilor Europeni(C.C.E.) sau  că au jucat în meciuri din cadrul semifinalelor C.C.E.!
Poate pentru unii, probabil, o să fie o surpriză mare când o să afle că majoritatea dintre acești performeri provin din orașul Sighișoara!
Pe plan intern, la senioare, doar echipele Victoria Sighișoara(în anul 1948), Progresul Târgu-Mureș(1954 și 1955) și Mureșul Târgu-Mureș(1988) au devenit campioane naționale, în timp ce, la seniori masculin, Victoria Sighișoara este singura formație mureșeană care a câștigat titlul național, în 1946 și 1948!
Un lucru foarte curios(?!): unele dintre aceste rezultate nu au fost incluse în ”Istoria handbalului românesc”(F.R.H., Constantin Popescu, București, 2014), deși ele au existat în realitate(Sursa info:www.siebenbuerger.de)!! Merită de cercetat acest subiect, în continuare…
În plus, de-a lungul anilor, handbalistele din Sighișoara(mai precis, 4 echipe de handbal, la senioare) au  fost de 5 ori vicecampioane naționale, iar băieții(3 formații, mai exact), tot din orașul de pe Târnava Mare, au devenit de 5 ori vicecampioni naționali, tot la seniori!
Autorul cărții a publicat în această lucrare date esențiale despre handbalul mureșean, luate în ordine cronologică, an de an, care ne prezintă dezvoltarea și consolidarea acestui joc sportiv pe aceste meleaguri de-a lungul anilor.
În alte capitole ale cărții, cititorii vor găsi informații despre cluburile și echipele reprezentative de handbal din județul Mureș, vor lectura minibiografiile unor jucători, jucătoare, arbitri de handbal, antrenori și  conducători care au activat în handbalul mureșean.
Un capitol special este rezervat echipei Mureșul Târgu-Mureș(formație fondată în anul 1959), cea mai titrată grupare de handbal feminin din județul Mureș! Handbalistele senioare au cucerit de-a lungul anilor 8 medalii în Divizia A, dintre care una de aur, 3 de argint și 4 de bronz, două Cupe ale României, plus o prezență în semifinalele Cupei Campionilor Europeni, unele dintre handbaliste de la Mureșul fiind medaliate la Jocurile Olimpice și Campionatele Mondiale!
Până în anul 2014, handbalistele mureșene junioare I au obținut la C.N. 8 medalii, dintre care 2 de aur, 3 de argint și 3 de bronz plus 4 titluri la Cupa Sportul Popular. Băieții(Jun. I) au reușit să câștige 4 medalii, dintre care o medalie de argint și 3 de bronz.
Cartea ”Istoria handbalului mureșean” are un Album Foto bogat  ilustrat, cu fotografii alb-negru și color., ele însele constituind dovezi incontestabile ale dezvoltării handbalului în acest areal.
Dintre cele 15 cărți scrise până acum de Aurel Rațiu, în  10 dintre acestea subiectul principal al acestora este istoria sportului mureșean, la diferite discipline sportive. Dincolo de toate acestea, de consemnat și faptul că nu contează numărul lucrărilor semnate de jurnalistul târgumureșean, cât mai ales conținutul acestora, care ne devoalează, pagină cu pagina, aspecte inedite despre istoria sportului mureșean, cu date scoase la lumină, după o documentare care a durat, la unele cărți, peste 10 ani! Orizontul tematic abordat de autor are o paletă largă de subiecte, în cazul de față, aproape toate din domeniul sportului mureșean, pe care îl cunoaște foarte bine.
Lucrarea a văzut lumina tiparului la Tipografia Apostrof Tipo din Târgu-Mureș, în condiții grafice deosebite. Este o carte utilă celor care vor (re)scrie istoria sportului românesc, dar și iubitorilor handbalului mureșean!

P.S. Lansarea oficială a cărții va avea loc în data de 16 ianuarie 2020, la ora 18,00, la Rest. Cezar dinTârgu-Mureș. Intrarea se va face doar pe bază de INVITAȚIE.