Editorial

m suciu

 Xenofobie fără frontiere:

„Ținutul Srilankez”

Supramediatizată și manipulată, recenta zaveră de la Ditrău a încins divaisurile și a gomflat spațiile mediatice. Toți și-au dat cu părerea, cunoscători ai situației concrete sau atoateștiutori pe post de părerologi, care, vorba lui Caragiale, „știu totul despre nimic”. Multe s-au afirmat, puține s-au spus. În definitiv, nimic nou sub soare. Esența generatoare a circului din satul harghitean, situat la liziera vestică a „enclavei” secuiești din inima României, este spaima, indusă și cultivată cu obstinație, la incidență cu isteria, de politrucii unguri de „a-și pierde specificul”. Deocamdată, niciun pericol: 82,89 % dintre harghiteni sunt „pe specific”.

Ce vor face cu acest specific, într-o lume care, fără să ne  întrebe, se tot globalizează nu se prea știe sau nu se spune exact ce s-ar vrea. Așa-zisul „ținut secuiesc”, o ficțiune-himeră susținută de politicieni spre a-și perpetua privilegiile, chiar ar avea multe de spus acestei țări, de la fete faine, „szeme kek” („ochi albaștri”), la carne preparată, afumătură „szekely falat” („îmbucătura secuiască”), dar nu a reușit să-i înțeleagă limba. Și nu-i de mirare, din vreme ce secuii au fost aduși la Ditrău și în „Ținut” în ținută de războinici doar cu câteva sute de ani în urmă. Insuficient răstimp să-ți însușești graiul băștinașilor, o limbă din cu totul altă familie. S-au descurcat ei cu sabia, nu și cu limba. Ca „specific”, la Ditrău, mai respiră astmatic și fosta regiune autonomă-maghiară, patent stalinist, când pâinea se numea „kenyer”. În limba țării nu găseai, cel mult veche, tare ca piatra.

Numai că situația trebuie regândită, nu se mai asortează trendului. Cândva, „Autostrada Unirii” – deocamdată doar vis încremenit în lege! – va traversa Ditrăul și Remetea, satul vecin, conectând țara cu lumea. Nu se exclude nici pericolul ca ideea celor doi srilankezi, veniți absolut legal în România cu mâinile goale, negre dar curate,  să fie îmbrățișată de un val de imigranți, cu gând de a mânca o pâine și de a pune pe masa cetățeanului român mai multe pâini, românești, nu secuiești sau srilankeze. Păzea! Au rămas deocamdată pe loc, în insula natală, 21,4 milioane de bruneți și… socialiști (alt pericol: Republica Democratică Socialistă Sri Lanka!). Cu toate eforturile președintelui dumnealor,Gotabaya Rajapaksa, o duc cam greu, întinzând mâna spre chinezi. Bașca, să aducă cu ei și niscaiva „Corona Virus”, bine ascuns în pâine. Contextul nu exclude nici gândul parșiv, subversiv, ca noii asiatici să pună și de un „ținut srilankez” cu specific! Și-atunci, s-a dus orice urmă de specific local! Primul pas ar fi însușirea de către imigranții insulari, sine ira et studio, a limbii țării-gazdă, spre a depăși limbajul gestual, non-verbal, spulberând orice bruiaj în comunicare. Și, fiți convinși, chiar o vor face, fără să fie tarați de „specific” și să scoată limba la alții. Fiind oameni harnici și spălați (vin de pe o insulă-stat, Sri Lanka, fostă Ceylon, teritoriu udat și spălat de Oceanul Indian), poligloți vorbitori ai limbilor singaleză, tamilă și engleză, nu le vor trebui sute de ani să învețe limba oficială. Precedentul există: artiști și fotbaliști de culoare, după un an-doi, stăpânesc limba română, chiar cu accent local, dialectal în unele cazuri. Dacă va fi cazul, pitarii străini vor învăța și ungurește, cum au pățit basarabeni poposiți prin „talciocurile” harghitene, dar, cu certitudine, actualii băștinași nu vor păți ca evreul din anecdotă, care și-a trimis fiul la stână să învețe de la cioban limba neaoșă. Trezit într-o noapte de bătăi ferme în geam, evreul întreabă:

  • Tu ești, măi Ițic?
  • Nu, Domnu’ Strul, io, ciubanu’, am adus cupilu’!

Fără a intra în detaliile poveștii, disecate și amendate de confrați (printre ei și vocali acuzatori ai românilor majoritari de intoleranță și lăudători ai calităților formidabile ale politrucilor maghiari din România !), constatăm că lupta pentru specific, intoleranța, naște monștri. Spuneți-le cum doriți: discriminare etnică, xenofobie, rasism. Nu e departe de Ditrău nici Valea Uzului! Nici geografic, nici ca abordare. Schema funcționează. Până la un punct. Numai că, pe Vale, politicienii de toate culorile au făcut uz de prerogativele dumnealor. Au luat atitudine. La Ditrău, doar mărunte personaje locale. Păstorul spiritual al comunității, preotul romano-catolic, subordonat carismaticului Papa de la Roma, s-a implicat și Sfinția Sa. Dar nu ca preot; ca politician. Aveți grijă, padre, facerea de bine are și alt nume! Amintiți-vă niște vremuri apuse, când clopotele impozantei catedrale din Ditrău au amuțit 100 de ani, sancționate pentru alungarea din biserică și înălțarea la Cer de către dreptcredincioși a parohului sfântului lăcaș. Nu fusese tocmai înger nici negociatorul între pământ și cer: dedulcit la o credincioasă mai habotnică, părintele nesocotise una dintre cele zece porunci. De vină era și ritul romano-catolic, care îi interzicea parteneriatul oficial cu o muiere. Acum, când și clopotele bat, bieții credincioși îndemnați la revoltă sunt victime politice, efect al protocoalelor la vârf, prin care „ai noștri” și „ai lor” își perpetuează nimicnicia.

Până în 1940, Ditrăul, aidoma celor 12 așezări din Giurgeu, avea un alt specific. Vorbea și românește. Românii se rugau în limba lor, în biserica lor. Aveau și școală cu predare în limba română. Numai că, efect al politicii cu reflexe șovine, românașii s-au înecat treptat în oceanul siculic, asimilați până la ultimul. În context, aterizarea srilankezilor vine ca un avertisment. Semnal de trezire la realitate. Sau revanșă a Cerului.

Dumnezeu iubește oamenii. Dar nu tolerează nici impostura, nici excesele. Admite prezumpția de nevinovăție doar până la proces, „Judecata de Apoi”. Nu și prescripția. Cum să raportezi un termen, o limită terestră, la Veșnicie?!
MIHAI SUCIU