Editorial

m suciu

Brâncușiană și nu prea

 Doamne , greu se mai mișcă lucrurile în această țărișoară binecuvântată de Cel de Sus, dinsus Dealul Cotroceniului sau Cotrocenilor! Ne-a luat un cincinal din viață până să pășim, pas cu pas, într-o Românie Educată, sau Reeducată, prefigurând o Românie Normală. Că, deocamdată, prin deducție logică, am fi anornali. Sau nu? Și toate astea prin Proiect Național, Proiect de Țară analfabetă funcțional, căreia cineva trebuia să-i deschidă ochii spre lume, să o îmbrâncească spre lumina Apusului.

A trebuit să treacă 82 de ani de când titanul sculpturii din Hobița, Brâncuși Constantin, edifica pe malul Oltului un ansamblu monumental inestimabil – greu de „prețăluit” până și de expertul ministru de finanțe din guvernul căzut, spulberat de nemernicii pesediști toxici cu acoliții lor -, să-i putem decripta mesajul. În România lucrului bine făcut (de Brâncuși!), avea să vină un domn înalt la stat, tăcut la sfat, inițial, confortabil așezat în Jilțul Puterii, care să ne învețe cum se cinstește un titan, așezându-se cu respectabilul fund prezidențial pe opera titanului, recte pe unul dintre scaunele din piatră ce înconjoară Masa Tăcerii. Doamne, câtă măreție! Ce mai lecție pentru ciocoflenderi! L-ar putea imita, la inițiativa ministrului Culturii, și Guvernul, organizând o ședință de guvern în jurul Mesei. Mai greu ar fi să tacă, vocali fiind mai toți. Dacă nu le-ar ajunge scaunele, ar mai așeza câteva, că bolovani se găsesc, nu ducem lipsă. Mamă, ce s-ar mai bucura Sculptorul!

În fapt, prin reprezentare, peste 60% dintre românii culți și bine crescuți se așezau, tăcuți, în zi de februarie, la Masa Tăcerii. Poate, Reprezentatntului i-ar fi șezut și mai bine în urmă cu 5-6 ediții ale Zilei Naționale Constantin Brâncuși, când, proaspăt Președinte, nu avea nevoie nici măcar de purtătoare de cuvânt, cel mult de purtător de tăcere. Era tăcut ca o lebădă, asemenea cetățeanului prunc Blaga Lucian din Lancrăm. Cel mai înțelept tace. „Gâlceava înțeleptului cu lumea” este contraproductivă.

După bună tradiție a locului, nu au lipsit nici cârcotașii, needucați și inculți. Că nu se cade, că ar fi blasfemeie. Se cade, Doamnelor și Domnilor! Că doar pentru cineva o fi fost închipuit și cioplit nenorocitul scaun; pentru om, fie el și de piatră. Și-apoi, nu e unica modalitate de cinstire. A nu uita, Brâncuși ne lăsă și o Coloană. Infinită. Trecând prin zona cu pricina, ocolind monumentul, nu cumva să se contamineze de virusul chinezesc cu coroană, sau, mai rău, de niscaiva coji de cultură, unul din grupul de oltenașilor  șmecheri a aruncat printre cojile de semințe scuipate prin strungăreața incisivilor: „Uite ce făcu Șmecheru’!”. Emoționant, nu? Spre deosebire de Coloana Fără Sfârșit, marota cu contaminarea stă în picioare doar pe jumătate: posibil accesul la virusul galben: Coloana fiind infinită, cum i se spune, nu esteexclus să atingă și provincia Hubei, epicentrul criminalei pandemii. Cât despre contaminarea cu „virusul” Culturii, niciun pericol, fiind bine imunizați, ca mulți alții, infiltrați inclusiv prin ministere!

Ducând mai departe gândul, ce bine i-ar sta Domnului Președinte în compania Gânditorului. Nu Ludovic al II-lea sau al III-lea Orban; bolovanul lui Brâncuși. Îmbrățișând amândoi, Președintele și Gânditorul, o țară toată, care i-a intuit foarte bine zbaterea pentru trebuințe iminente, vitale: anticipate și două tururi. Până acum, nu fură să fie. Deși fură destui preopinenți. Trebuie insistat, Ce dacă un liberal mare descoperea printre notițele unui politician din vechime, Petrea lui Carp, că doar boul este consecvent. Tot mai rari boii prin teritoriu. Tot mai mulți cei care aclamă schimbarea…
MIHAI SUCIU