Editorial

m suciu

Virusați, și politicienii se „carantinează”…

 Nu întâmplător, nemuritorul și mereu actualul Shakespeare compara lumea cu teatrul: „Lumea întreagă e un teatru și toți suntem actori”. Sigur, nu toți actori de prim-plan, dar Teatrul are nevoie și de purtători de tavă. Sau de „Corona virus” , ca să actualizăm, să ipostaziem în teritoriul tragediei.

O scenă aparte, în care se interferează toate genurile dramatice și toată tipologia spectacolului, inclusiv circul, este „Scena puterii”. Am apelat la ghilimele, reproducând un titlu de carte consarată introspecției domeniului de George Ballandier. Un spectacol perpetuu din „Teatrul Deriziunii”, în care cortina nu cade niciodată, ni-l servesc politicienii noștri scumpi.  Replici năucitoare, în regii inimginabile pentru simplul spectator non-stop al happening-urilor și elector din când în când. Nu sunt prea multe izbânzile ca politicieni, pe cât de surprinzătoare aparițiile actoricești pe scena Parlamentului, a Guvernului sau pe micul ecran. Roluri nebănuite, interpretări surprinzătoare, capabile să „te dea pe spate”! De ce or fi optat pentru Parlament și nu pentru IATC sau Circul de Stat? Ce risipă de talent! Ce har al dedublării, sau chiar al personalității multiple! Oricât ai fi de pesimist sau de scârbit, lași deoparte reticența și cazi în plasa manipulării. Lecție bine deprinsă de cei de sus, de „aleși” sau nealeși, Extrem de convingători pentru naiv, deși, de multe ori,  nici ei nu cred în ce susțin.

Seară de seară, televiziunile sunt asaltate de „părerologi”, mereu aceiași și mereu atoateștiutori; uneori „le iese”, dar lumea s-a mai și deșteptat într-o „Românie Educată”. Și mai respingători sunt unii trimiși la înaintare ai partidelor politice, bizoni de sacrificiu mandatați să de cu capul în gard, să argumenteze ce nu poate fi argumentat, să convingă că negrul e roz. Tot mai rarefiați adepții acroșării prin enervare a telespectatorului, iar telecomanda îi sancționează, comutând pe un film horror de pe alte meridiane sau pe Animal Planet, posturi cinstite, postând pe ecrane animalul ca animal.

„În veci, aceleași doruri mascate cu-altă haină/Și-n toată omenirea, în veci, același om” spunea Eminescu. „Nimic nou sub soare” constată omul din popor. Toți la fel, toți nesătui de foloase necuvenite și de minciună. Ultimele tușe ale tabloului Nemerniciei vin din lumea tot mai bolnavă a Săntății.  Profesorul cu nume ce trimite spre… bere, Mircea Beurean, a fost iute uitat, izolat la domiciliu. A fost aruncat în arena leilor un nume și mai sonor, care risca să se estompeze, odată ieșit din scena puterii. Ex-ministrul Sănătății cu numele haiducului Pintea „beneficia” de mult mai mare atenție și un tratament special, încătușată și „carantinată” de mascați în „beciul domnesc”. Prezumpția de vinovăție este aceeași, în linii mari, la cuplul medical: luarea de mită. Probabil, au fost evaluați după protocoale diferite. Diferită tratația fostului ministru și comparativ cu violatori notorii care circulă nestingheriți și își continuă prestația până în momentul în care un judecător „îi va găsi vinovați” – sau nu! – de o faptă dovedită și periculoasă pentru o societate normală. Prezumpția de nevinovăție s-ar fi aplicat și în cazul Pintea Sorina pentru luare de mită, nu și pentru tupeul de a candida la Primăria municipiului Baia Mare, scaun vizat de alte somități. Doctorul Mircea Beurean nu a candidat la Primăria municipiului Baia Mare! Sigur,  pură coincidență așa-zisul flagrant exact în momentul anunțării candidaturii.

Un judecător cu coloană va descurca ițele. Dacă fostul ministru „va fi găsit vinovat” de luare de mită, să plătească. Personal, mi s-a părut chiar bine intenționată, că o durea… Sănătatea, suferințele aceastui domeniu delicat și prea neglijat. Nu o cred nici acum chiar atât de duplicitară, atât de actriță. Mi s-a părut bine intenționată și hotărâtă să vindece pe cât posibil năravurile și necuviințele devenite mal-praxis, rele practici, pentru mulți purtători ai halatelor imaculate. Precum odinioară, în urmă cu trei veacuri, haiducul Grigore Pintea, fixat în memoria Maramureșului și a țării prin supranumele Viteazul, după ce adunase doar 33 de ani în vârstă și nenumărate fapte de vitejie și de milostivenie în biografie, Sorina Pintea se bătea cu corupția din spitale. Chiar dacă „scopul scuză mijloacele”, nu subscriam la metoda „bolnavilor sub acoperire” plantați prin spitale de stat, sătul de tot felul de târâturi sub acoperire care mi-au amărât zilele. Dar o vedeam sinceră, nu doar bine intenționată. Îmi păstrez prezumpția de sinceritate. Constituția îmi dă acest drept. Deși, proiectată pe fundalul sumbru al scenei noastre politice, ar fi excepția care întărește regula.

„După pui de moroșan,/ să nu dai cu bolovan…”

Dar cu gologan? Păstrezi rima, dar se schimbă sensul.

Jos violența! Corupția – sus. Spectacolul continuă.
MIHAI SUCIU