Consiliul Județean Mureș și sportul

C. JUD. MURES

Consiliul Județean Mureș și sportul

Să intrăm direct în subiect. Suma totală alocată de Consiliul Județean Mureș, în anul 2019, pentru  finanțarea nerambursabilă din bugetul propriu a programelor, proiectelor și a acțiunilor sportive de utilitate publică a fost de 550.000 lei(cca. 110.000 euro!), conform cjmures.ro.
Pe site-ul propriu, în legătură cu acest subiect, C.J. Mureș precizează:Persoane eligibile: cluburile sportive și asociațiile pe ramură de sport județene, care desfășoară   activități nonprofit în acest domeniu, menite să sprijine  realizarea unor obiective de interes public general, regional sau local, precum și persoanele fizice din județul Mureș, care inițiază și organizează programe și acțiuni sportive de utilitate publică”.
Iată cum au fost repartizați acei bani, pe următoarele capitole:
A)-Sport de performanță:
-la acet capitol, C.J. Mureș a alocat suma de 217.000 lei(cca. 44.000 de euro) la 40 de asociații și cluburi sportive din județ;
B)-Sport de performanță-persoane fizice:
-C.J. Mureș a împărțit 172.000 lei(cca. 35.000 euro) la 39 de persoane
fizice, denumite de C.J. Mureș ”sportivi de performanță”!
C)-Sportul pentru toți:
-la acest capitol, C.J. Mureș a alocat suma de 131.000 lei(cca. 26.500 euro) pentru 32 de asociații sportive din județ.
Suma totală rezultată ar fi de 520.000 lei! Probabil, ”restul” de 30.000 de lei poate că reprezintă suma alocată de C.J. Mureș pentru premierea de la finalul fiecărui an a unor foști sportivi/”sportivi” de performanță/pseudoperformanță, care a fost întocmită demult, aș îndrăzni să spun pe bază de ”P.C.R.”(pile, cunoștințe, relații), care a rămas rămas (aproape) neschimbată! Lista a fost copiată în fiecare an de angajați ai Direcției Județene pentru Sport și Tineret Mureș și, atenție, apoi aprobată de Consiliul Județean Mureș!
Pe de altă parte, lecturând numele celor 39 de ”sportivi de performanță”(așa cum au fost ei denumiți de C.J. Mureș, n.a.), care au beneficiat de suma de 172.000 lei, am rămas puțin descumpănit! Cu excepția câtorva nume, restul, cu mare indulgență, pot fi numiți sportivi de performanță….! Afirm acest lucru, cunoscând foarte bine sportul mureșean, și nu de azi de ieri.
Dincolo de toate acestea, nu poți să nu observi că suma alocată de Consiliul Județean Mureș, anul trecut, pentru susținerea activității sportive în județul nostru a fost una mică! Semn că, și la acest nivel, sportul mureșean se bucură de o ”atenție” deosebită!
P.S. Articolul ”Primăria Târgu-Mureș și sportul” îl voi posta pe site în data de 10 martie 2020.
Aurel Rațiu