Tag Archives: în interesul lor. Astfel că

Preotul Doru Ovidiu Ursu(din Valea Timocului/Serbia): “Sârbii știu să folosească sinonimele, în interesul lor. Astfel că, pentru ei, vlahii nu sunt români”!

20180702_105414

Preotul Doru Ovidiu Ursu(din Valea Timocului/Serbia): “Sârbii știu să folosească sinonimele, în interesul lor. Astfel că, pentru ei, vlahii nu sunt români”!

La Universitatea de Vară de la Izvoru Mureșului este prezentă și o delegație a românilor care trăiesc în Valea Timocului din Serbia, compusă din Zavișa Jurj, președintele Asociației „Ariadnae Filum”, coordonator al Asociației „Umbrela” din cadrul Congresului Românilor din Serbia, Stefan Radovanovici, campionul Serbiei la fluierele tradiționale, și preotul Doru Ovidiu Ursu din Bor/Gormeana.
-Cum ați ajuns în Valea Timocului?, părinte.
-După ce un prieten,  pe care l-am (re)găsit) pe Facebook, mi-a sugerat să  ajung în Valea Timocului, acum 6 ani, eu fiind născut în România, în Banatul de Munte, am purces la drum. Acolo l-am cunoscut pe părintele Boian. Știind că am terminat Seminarul și Facultatea de Teologie, m-a întrebat dacă nu vreau să devin preot. Eu, în aceea vreme, nu prea știam încotro să mă îndrept…Însă i-am zis părintelui Boian Alexandrovici:
-Dacă o să devin preot, va fi doar aici!
-Să nu uiți asta!, mi-a zis părintele Boian.
După ce am fost de câteva ori, în Valea Timocului, am cunoscut-o pe actuala mea soție, o româncă de acolo, absolventă a Universității din București, Facultatea de Română-Franceză. Atunci, am hotărât să mă stabilesc aici și să devin preot în Valea Timocului. Am fost hirotonit diacon și preot, în Gormeana/Bor, în anul 2013.
Acum sunt paroh într-o zonă care cuprinde 6 sate, pentru cca. 1500 de enoriași. Trăiesc din salariul pe care-l primesc de la Patriarhie și din donațiile enoriașilor.
-De ce românii din acea zonă spun că-s vlahi?
-Dacă întrebi pe orice băștinaș de acolo, mai ales pe bătrâni, ce este, spune că este român!  Sârbii ne numesc însă vlahi! O data, cineva, mi-a arătat 3 livrete militare: ale unui străbunic, al tatălui său și, evident, al respectivului. În cele 3, în dreptul naționalității scria astfel: la străbunic-român, la tatăl său-vlah, iar în cel al tânărului amintit –sârb!! Acum, îmi poți răspunde, eu ce sunt?, m-a întrebat el.
În anul 1903, a apărut o carte intitulată „Printre românii noștri”, scrisă de un sârb, Tihomir Georgevici, în care autorul precizează, fără să vrea, că vlahii din Valea Timocului sunt români! O scăpare a autorităților sârbești, binevenită pentru români, nedorită de ei! Cartea aceasta a fost reeditată în anul 2003.
Încă ceva: pe lângă faptul că, știm cu toții, românii sunt divizați în români și vlahi,  de autoritățile sârbești-firește, situația celor din Valea Timocului este infinit mai grea decât a românilor care trăiesc în Voivodina, în Banatul Sârbesc. Aici, în Valea Timocului, nu au existat niciodată școli și biserici în limba română. Școli nu există nici acum. Noroc cu cele câteva biserici în care putem să ținem slujbe în limba română. Și înaine, și acum copiii învață(au) limba română în familie și, mai nou, în cadrul unor cursuri organizate, după slujbele noastre duminicale, (și) cu sprijinul Bisericii Ortodoxe Române. Ne străduim, fiecare după puterile noastre, să păstrăm tradițiile și obiceiurile noastre milenare, pentru a nu ne pierde identitatea noastră națională.
-În prezent, câți preoți ortodocși există în Valea Timocului?
-Momentan, suntem 8 preoți care slujim în bisericile de la noi. Aceștia sunt: părintele  Boian Alexandrovici, Florin Petru Papavă, Petru Hogea, Antonie Isac, Ioan Mihai Mariuța, Doru Ovidiu Ursu, Jel Buobu-Lui și Cătălin Lăudat.
Mâine, am să propun ca Izvoru Mureșului să se numească, de-acum încolo, Izvoru Plângerii, întrucât, an  de an, venim aici ca să ne plângem și, din păcate, mi-au spus prietenii, cei care au mai trecut pe aici,  se rezolvă prea puține probleme din cele aduse în atenția decidenților de cursanți.
-Părinte, peste câteva minute reîncep cursurile. Vă mulțumesc pentru condescendență.
-Vă mulțumesc și eu. Doamne ajută!
Aurel Rațiu, Izvoru Mureșului, 2 iulie 2018.